Citate creștine

Citate creștine

Ce este mântuirea?

de J.C. Philpot · MAGNA GRATIA

37 CITATE

Așadar, dacă mântuirea ar depinde de voia omului, și ar sta în ce privește succesul ei final în puterea și abilitatea ființei omenești, ar fi evident că nici măcar un singur suflet n-ar ajunge să fie mântuit.

liberul arbitru

* * *

Cât privește religia din sufletul omului, el trebuie să aibă mântuirea ca o realitate interioară, să o aibă ca pe ceva cunoscut, îndrăgit, gustat, simțit și trăit, altfel el nu va intra niciodată în Împărăția Cerurilor.

experiența creștină

* * *

Ce ar putea însemna pentru mine păstrarea sfinților în har, dacă nu m-aș bucura de ea în conștiința mea, văzând că este o realitate personală în viața mea?

siguranța mântuirii

* * *

Dacă ar fi după el, omul ar predica religia la fel ca matematica – trebuie învățată regula asta, trebuie făcută adunarea asta, problema asta se rezolvă așa, dificultatea asta trebuie depășită așa, uite-așa trebuie mers înainte etc. Trebuie aprins focul, trebuie suflat din foale, trebuie să se producă abur, motorul trebuie pus în funcțiune, sarcina prescrisă trebuie îndeplinită. Conform crezului omenesc, religia este ceva la care omul trebuie îndemnat să se pună pe treabă. Într-un fel sau altul, omul „trebuie făcut religios”. De aceea, el trebuie fie împins, fie atras în religie, îmbunat sau amenințat, ademenit sau forțat, prin argumente sau sforțări omenești. Religia este zugrăvită înaintea lui ca un râu ce îi unește sufletul de Cer, și el este invitat, atras, convins și îndemnat să sară în acest râu. Ba mai mult, el trebuie să se arunce în el, altfel va fi împins în apă. Simțămintele îi sunt stimulate, și el ajunge convins astfel că trebuie să se avânte înainte. Așadar, el devine un pretins creștin. Ascultă, citește, se roagă, susține cauza credinței; participă la Școala Duminicală; își modelează comportamentul exterior după al acelora cu care s-a întovărășit; își cumpără cămăși cu guler apretat, își pieptănă frumos părul, își dă jos favoriții; își împodobește capul cu preceptele din crezul sectei de care s-a alipit, vorbește la fel ca membrii ei, crede cu mintea ce cred și ei, și se comportă ca și ei. Și toate acestea sunt denumite „convertire” și „evlavie hotărâtă”, pe când în toată această vreme nu a existat în acel sărman suflet ticălos nici măcar un atom de har, nici măcar un grăunte de credință adevărată, nici măcar o scânteie de viață divină.

religiozitatea/ritualismul/formalismul

* * *

Dacă dragostea lui Dumnezeu pentru fiii oamenilor ar fi una schimbătoare, dependentă de circumstanțe, influențată de comportamentul lor, oferită și retrasă alternativ, trebuie să spunem cu fermitate că dragostea lui Dumnezeu ar fi imperfectă; și dacă dragostea lui Dumnezeu ar fi imperfectă, atunci Dumnezeu însuși ar fi imperfect.

dragostea lui dumnezeu/hristos

* * *

Dacă Hristos ar fi murit pentru ei, Iadul ar fi fost de multă vreme depopulat de locuitorii lui din vechime.

* * *

Dacă mântuirea nu ar ține de un plan decis, stabil, nestrămutat, ireversibil, este clar că Dumnezeu ar putea fi privat de toată gloria pe care Și-a propus să o dea Numelui Său prin planul de mântuire. Și dacă am spune că El vede sfârșitul de la început, și știe așadar dinainte orice eveniment care urmează să aibă loc, lucru pe care și arminienii îl recunosc, este evident că, privind în viitor și constatând eșecul tuturor planurilor Sale, Dumnezeu ar fi fost nevoit să Se oprească în prima clipă și să nu mai plănuiască niciun fel de plan de mântuire.

* * *

Dacă răscumpărarea ar fi universală, dar numai o parte a oamenilor ar fi mântuiți, am putea spune că aceasta este o lucrare perfectă?

* * *

Dacă, deci, tot ceea ce Dumnezeu face, El face „după sfatul voii Sale”, este clar că mântuirea sau condamnarea sufletelor trebuie să fie parte a planului Său veșnic.

voia lui dumnezeu

* * *

Dar dacă mântuirea implică o stare anterioară, din care omul este eliberat, atunci eu zic că ar fi copilăresc să vorbim despre a fi mântuiți dacă nu am experimentat nimic din starea din care pretindem că am fost eliberați.

* * *

Dar dacă unii dintre oameni sunt pierduți, dacă unii ajung în Iad, și pentru ei ar fi murit Hristos, atunci răscumpărarea lor a fost zadarnică, și implicit toată dragostea lui Hristos pentru ei nu valorează nimic.

* * *

Dar dacă vrem să știm cum este omul mântuit, trebuie să știm din ce stare este el mântuit.

* * *

După cum copacii dau naștere mugurilor lor, care au existat în ei înainte de a deveni vizibili, tot așa și scopurile Dumnezeului Triunic în predestinare ne aduc la viață, astfel ca să ne bucurăm de beneficiile a tot ceea ce s-a făcut pentru noi pe când noi nu existam decât în mintea lui Dumnezeu.

* * *

După cum nimeni nu va putea fi cu Hristos în gloria veșnică dacă nu a avut numele scris în Cartea Vieții din veșnicie – tot așa nimeni nu se va bucura de mântuirea viitoare dacă trăiește și moare fără a se bucura de mântuire și în prezent.

* * *

După cum stejarul nu crește la statura sa falnică, adultă, într-o singură zi, ci are nevoie de ani de creștere și trecere prin furtuni și secetă, prin vânturi năprasnice și vijelii înfiorătoare, care îl întăresc și îi dau consistență, care îl forțează să își formeze o rădăcină adâncă și larg răspândită, cu un trunchi semeț și ramuri groase, tot așa și copiii lui Dumnezeu au nevoie de luni și ani de încercări și ispite, astfel ca ei să își înfigă rădăcinile tot mai adânc, și să crească cu un trup spiritual sănătos și viguros.

* * *

Felul în care Dumnezeu mântuiește este foarte diferit de tot acest sistem mizerabil, dar pe care îl vezi pretutindeni. El nu Se apucă să construiască până nu a demolat mai întâi totul, și nici nu mântuiește până când nu a făcut acel suflet să se simtă cu adevărat pierdut. El nu adună paiele de pe miriștea firii vechi ca să se apuce să construiască fundația cu ele, nici nu folosește noroi în loc de mortar, ca să construiască astfel un Babel putred. Calea omului este de a pune aici un pai și mai încolo o piatră; de a umple colțul ăsta cu o cărămidă și pe celălalt cu o țiglă; și, în felul acesta, el vrea să construiască un turn, al cărui vârf să atingă Cerul.

nașterea din nou

* * *

Înainte ca sufletul să cunoască orice despre mântuire, el trebuie să învețe în profunzime și să conștientizeze natura păcatului, așa cum este ea, pătată și coruptă.

convingerea de păcat

* * *

Întrucât planul de mântuire a fost conceput cu o înțelepciune infinită, toți pașii care presupun punerea lui în aplicare sunt dirijați de aceeași înțelepciune nelimitată.

înțelepciunea lui dumnezeu

* * *

Mântuirea este rodul dragostei. Una este cauza, cealaltă efectul; una este motivul interior, cealaltă fapta exterioară.

dragostea lui dumnezeu/hristos

* * *

Mântuirea nu este un lucru care reformează doar exteriorul. Ea nu stă în vorbe, ci în duh; nu doar într-un crez, ci în a trăi cu bucuria în el ca un balsam pus pe o inimă zdrobită.