Dumnezeu nu a trimis Evanghelia cu intenția ca, după ce ai auzit-o, să ajungi să cauți îndurarea, și să n-o găsești.evanghelia
Este un lucru cu totul surprinzător că există persoane în această lume care au la îndemână cea mai bogată consolare, dar care refuză sistematic să și-o însușească.mângâierea
Fiecare ceas pe care îl petreci în groapa îndoielilor care-ți distrug sufletul, îți grăbește disperarea și te leagă de pierzare tot mai mult, cu frânghii de fier.îndoiala/scepticismul
Mântuirea ta nu depinde de ceea ce faci, ci depinde de ceea ce Hristos a făcut atunci când S-a oferit ca jertfă pentru păcat.mântuirea
Marele motiv pentru care oamenii nu sunt grabnici să alerge la Hristos este acesta: ei sunt neascultători față de porunca simplă a Evangheliei.neascultarea
Niciun om nu Îl primește pe Hristos gândindu-se la El doar câteodată, iar între timp să prețuiască în inima lui deșertăciunea și minciuna.primirea lui hristos
Noi suntem chemați să credem în îndurarea infinită a lui Dumnezeu, în Isus Hristos, și astfel să primim mângâiere, nu pentru că suntem buni, ci pentru că Domnul este plin de har.credința
Nu contează ce fel de diavol este în tine, el trebuie dat afară, altfel pacea cu Dumnezeu nu poate pătrunde în sufletul tău.pacea cu dumnezeu
Să nu ne gândim niciodată la Hristos ca fiind Mântuitorul altor oameni, ci să ne străduim cu pasiune să-L avem și noi ca Mântuitor personal.hristos mântuitorul
Sufletul nu poate trăi decât prin credință. Orice alte căi au doar un nume că duc la viață, dar ele sfârșesc în moarte.credința
Sunt mulți păcătoși care stau, an după an, înghețați afară, la ușa îndurării lui Dumnezeu, doar pentru că niciodată n-au fost pe deplin tulburați în ființa lor pentru a bate cu putere la ușa Împărăției Cerului.convingerea de păcat
Tot ceea ce Dumnezeu poate să ceară de la un păcătos care crede, Hristos a plătit deja, astfel încât nicio voce de pe Pământ sau din Cer nu mai poate să blesteme un suflet care crede în Mântuitorul.ispășirea