Moartea lui Isus nu a fost un accident al istoriei și nici sfârșitul tragic al unui om de seamă, ci ea a făcut parte din planul veșnic al lui Dumnezeu de a ne mântui de păcatul nostru.crucea lui hristos
Nu are sens să spunem că există alte căi către Dumnezeu, pentru că nu există înlocuitor pentru Isus, și numai El poate face ceea ce noi nu putem face.lucrarea lui hristos
Nu vom înțelege semnificația strigătului lui Isus, „S-a isprăvit!”, fără să înțelegem că El a obținut mântuirea noastră ca „Mare Preot”.hristos marele preot
Pentru a ne bucura și a ne lăuda numai în Hristos, trebuie deci mai întâi să știm ceva despre propria noastră vinovăție înaintea lui Dumnezeu, despre starea noastră neajutorată fără Hristos și că, înaintea lui Dumnezeu, nu merităm nimic altceva decât condamnare și judecată. Când știm și experimentăm că acest lucru este adevărat, atunci ne vom găsi cu bucurie odihna în Hristos și în lucrarea pe care El a săvârșit-o pentru noi.vinovăția
Prin învierea Sa din morți, Isus inaugurează noua creație, demonstrând că păcatul și moartea au fost învinse.învierea lui hristos
Revărsarea Duhului la Rusalii vorbește despre finalitatea, desăvârșirea și natura încheiată a lucrării lui Hristos pentru noi.lucrarea lui hristos
Scriptura ne învață clar că noi suntem îndreptățiți numai prin Hristos și prin meritele Lui, nu printr-o combinație a ceea ce a făcut Hristos și cooperarea noastră împuternicită de har.îndreptățirea
Singura noastră speranță se găsește în adevăratul Împărat, Domnul nostru Isus Hristos. Numai El ne poate mântui din corupția, întinarea și starea noastră complet neajutorată.lucrarea lui hristos
Viața creștinului nu este o viață de performanțe religioase în speranța de a câștiga cândva favoarea lui Dumnezeu.viața creștină