A simți pentru alții este cel mai bun exercițiu și cea mai bună dovadă a faptului că ești părtaș harului.compasiunea
Același model de rugăciune care ne învață să spunem, „dă-ne nouă pâinea noastră cea de toate zilele”, pune pe buzele noastre și cuvintele: „ne iartă nouă greșelile noastre”.rugăciunea
Atât de uriașă este vinovăția noastră, încât, dacă Dumnezeu nu Și-ar arăta îndurarea față de noi, am fi complet pierduți!vinovăția
Dacă Isus ar lipsi, Paradisul ar fi lipsit de splendoarea lui, harfele lui ar cânta în zadar, iar aromele lui puternice și-ar pierde din dulceață.cerul
Dacă nu crezi că inima ta este disperat de rea încât să aibă nevoie de Dumnezeu ca să poată fi schimbată, atunci dovedește acest lucru devenind de îndată creștin, altfel nu ne mai învinui când îți spunem că ai nevoie de ajutor supranatural.depravarea omului/depravarea totală
Deoarece somnul este atât de asemănător morții, n-ar trebui să îți așterni capul pe pernă fără a te ruga.rugăciunea
În procesul de convertire, Dumnezeu nu încalcă legile naturale pe care El însuși le-a stabilit, și nu operează în inimile noastre contrar constituției lor morale.convertirea
Înainte să îngenunchezi, adu-ți aminte că mergi în prezența Dumnezeului care cercetează inimile.rugăciunea
Indiferent dacă această doctrină este adevărată sau nu, tu tot trebuie să te pocăiești, să crezi și să fii convertit, altfel nu vei fi niciodată mântuit.pocăința
Religia ta nu trebuie să fie o religie care ține mai mult de frica diavolului decât de dragostea față de Dumnezeu.frica de iad
Rugăciunea este respirația creștinului. Trăiește lângă Cruce și lângă scaunul îndurării, și vei trăi la ușa Cerului.rugăciunea
Trebuie să fii dezgustat de păcat, să te pocăiești de el, să îl abandonezi la fel de sincer chiar dacă n-ar exista niciun Iad în care să fii pedepsit și niciun Rai în care să fii răsplătit.ura față de păcat
Un creștin se bucură de prezența lui Dumnezeu și trebuie să se ridice deasupra distracțiilor vulgare, gustând o pace pe care lumea aceasta nici nu i-o poate da, nici nu i-o poate lua.prezența lui dumnezeu