Absența reverenței față de Cuvânt îi expune pe oameni la dezgustul înfricoșător din partea lui Dumnezeu.biblia
Această frică de Dumnezeu este ceea ce păstrează conștiința curată și sensibilă, eliberând-o de pângărirea de care are parte chiar și un om bun atunci când îi lipsește creșterea în această frică sfântă.frica de dumnezeu
Acolo unde există acest har al fricii de Dumnezeu, acolo el păzește sufletul de apostazia finală.frica de dumnezeu
Acolo unde există acest har al fricii de Dumnezeu, acolo va rezulta și lepădarea de sine.frica de dumnezeu
Acolo unde există frica sfântă de Dumnezeu, ea stârnește sufletul la credința și nădejdea în îndurarea lui Dumnezeu,frica de dumnezeu
Acolo unde lipsește frica de Dumnezeu în acțiunile oamenilor, aceasta constituie cauza absenței progresului spiritual și a utilității acelora care pretind că Îl mărturisesc pe Hristos.frica de dumnezeu
Atâta vreme cât Dumnezeu trăiește, cei care se tem de El vor găsi bunătate și vor primi bunătate din mâna Lui.frica de dumnezeu
Atunci când există în inimă, frica de Domnul stârnește sufletul credinciosului către sfințenie în toate acțiunile lui, nu doar prin forța poruncii, ci prin însăși natura acelei inimi.frica de dumnezeu
Bunătatea și măreția lui Dumnezeu produc în inimile aleșilor Lui o reverență înfricoșată față de măreția Lui.bunătatea lui dumnezeu
Cei care țin cont mai mult de visele lor decât de Cuvântul lui Dumnezeu dau dovada faptului că nu se tem de El.visarea/visele