Când Domnul revarsă urgia Lui și lovește trupul cu febră, păcătosul este mai degrabă tentat să blasfemieze decât să se pocăiască!pocăința
Când inima dă naștere mândriei, poftei și răutății – ea face foarte des aceste lucruri prin puterea diavolului.mândria
Când ne întoarcem la Dumnezeu, ne este restaurat mai mult în Hristos decât am pierdut vreodată în Adam.adam
Când oamenii au inimi de piatră și frunți de aramă – acesta este un semn că diavolul i-a luat cu totul în stăpânirea lui.împietrirea inimii
Când privim în oglinda clară a sfințeniei lui Dumnezeu, vedem necurățiile noastre și astfel învățăm să le deplângem.sfințenia lui dumnezeu
Când sufletul este pe punctul de a părăsi trupul, ar trebui ca acesta să înoate către Cer într-o mare de lacrimi!moartea
Când un om rostogolește nelegiuirea în viața lui așa cum rostogolește o bomboană sub limbă, acest lucru îl infatuează chiar dacă este garanția morții lui.plăcerea păcatului
Când vedem cum păcatul umple lumea atât de repede, avem motive întemeiate ca lacrimile noastre să cadă șiroaie!păcatul/păcătoșenia
Cât de fericiți am fi dacă am deveni mai profund conștienți de păcat și dacă ochii noștri ar înota în lacrimi de pocăință!pocăința
Cât de înclinați suntem să scurtăm și să ciuntim din gravitatea păcatului, privindu-l pe la celălalt capăt al telescopului, așa încât să ni se pară ca un „mic nor... ca o palmă de om” (1 Împ. 18:44)!păcatul/păcătoșenia
Cât de periculos este să amâni pocăința când moartea ar putea să te prindă atât de neașteptat în ghearele ei!amânarea
Ce mare binecuvântare este să avem Cuvântul, care are o virtute atât de specială când este folosit de Duhul Sfânt!biblia
Ce rușine să vedem guvernanții arătându-și bravura prin patimile lor, dar lipsindu-le spiritul eroic în suprimarea răului!mândria