Inimile creștinilor ar trebui să fie mișcate de generozitatea abundentă a lui Dumnezeu față de creația Sa necredincioasă.harul
Lipsa totală de merit a omului este fundalul pe care generozitatea lui Dumnezeu este înălțată și preamărită.harul
Lucrarea de ascultare a creștinului nu este o trudă voluntară de a-L răsplăti pe Dumnezeu pentru mântuire. Lucrarea creștină este o aventură a dependenței și îndatorării tot mai adânci față de harul Său, astfel încât roadele Lui să poată fi produse în noi.harul
Mândria nu este doar o înclinație păcătoasă care trebuie controlată, ci ea trebuie eradicată zi de zi și într-un fel categoric din viața unui credincios care dorește să crească în har.mândria
Mântuirea le este dată păcătoșilor ca o expresie a compasiunii și harului de nepătruns al lui Dumnezeu în Persoana, viața, moartea și învierea lui Isus Hristos.mântuirea
Nu numai că îndreptățirea ne salvează de mânia dreaptă a lui Dumnezeu, ci ea include și darul neprihănirii lui Hristos.îndreptățirea
Pentru a înțelege măreția harului lui Dumnezeu, trebuie mai întâi să vedem fundalul negru al păcatului nostru.harul
Recunoaște că slăbiciunile tale sunt vase goale pe care El le poate umple până la revărsare.slăbiciunea
Slăbiciunile noastre sunt mâinile deschise în care Dumnezeu pune harul Său care ne dă putere să mergem înainte.slăbiciunea
Starea noastră ticăloasă accentuează răspunsul extravagant al lui Dumnezeu și ne mărește recunoștința pentru harul Său măreț.harul
Trecând cu mult dincolo de presupunerea că harul ar oferi un fel de spațiu pentru compromis, harul cultivă de fapt o foame după sfințenie și ascultare.harul
Viața creștinului ar trebui să fie înrădăcinată și întemeiată pe harul lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă să Îl recunoaștem pe Dumnezeu și Îl lăudăm continuu pe măsură ce trecem de la har la har.harul
Viețile noastre au fost schimbate prin îndurare și har, așa că ar trebui să le împărtășim acest har altora, chiar și celor care ar putea părea nevrednici în ochii noștri.harul