Când îl auzi pe unul predicând așa încât nu îl poți înțelege, cauza obișnuită este că nici el nu înțelege ce vorbește.predicarea
Când Îl predicăm pe Hristos răstignit, nu avem niciun motiv să ne bâlbâim, să ne încâlcim, să ezităm sau să ne scuzăm.predicarea
Când Îl slujim pe Dumnezeu, acest lucru are loc pentru că El ne dă har. Noi lucrăm pentru El pentru că El lucrează în noi.harul (h. comun; h. mântuitor; h. irezistibil, h. lui dumnezeu)
Când începem să ne conștientizăm clar neputințele, acela este momentul când începe să se manifeste puterea mântuitoare a lui Dumnezeu.cercetarea de sine
Când iubești autentic sufletele oamenilor și ai înțeles ispășirea, nu poți greși în felul în care alegi să o vestești.evanghelizarea
Când John Knox s-a dus în odăița lui ca să se roage pentru Scoția, acela a fost cel mai mare eveniment din istoria țării.rugăciunea
Când l-a vizitat pe Solomon, regina din Șeba n-a avut parte de onorurile și plăcerile care îți sunt puse ție înainte când vii la Hristos.identitatea creștinului
Când L-ai iubit pe Hristos cât de mult ai putut, este bine să îți aduci aminte că nu L-ai iubit nici pe jumătate din cât merita iubit.dragostea pentru hristos
Când L-am privit pe Dumnezeu considerându-L un tiran, credeam că păcatul meu este o bagatelă, dar când L-am cunoscut ca Tatăl meu, am deplâns faptul că am fost în stare să mă răzvrătesc vreodată împotriva Lui.cercetarea de sine
Când le vestim oamenilor Evanghelia, nu le cerem să vină la o înmormântare, ci la un ospăț de nuntă.evanghelizarea
Când m-am născut, eu am plâns, pe când toți cei din jurul meu au zâmbit. Când voi muri, eu voi zâmbi, pe când toți cei din jurul meu vor plânge.bucuria
Când mă gândesc la tăria harului divin, nu mă mai minunez că sfinții perseverează.harul (h. comun; h. mântuitor; h. irezistibil, h. lui dumnezeu)
Când mă uit înapoi în viața mea, nu știu de vreo zi care să fi fost mai fericită pentru mine ca acea zi când am privit la Isus și am fost iluminat.bucuria
Când mergi la mormântul unui prieten creștin, binecuvântează-L pe Dumnezeu pentru că știi că îl vei întâlni din nou.moartea