Abel a adoptat religia păcătoșilor, pentru că s-a văzut pe sine un om păcătos, pe când Cain a preferat religia ființelor care se cred fără păcat, pentru că, în mintea lui deșartă, el s-a crezut un om perfect.convingerea de păcat
Abel a strigat, „Doamne, ai milă de mine, păcătosul”, pe când Cain a venit la Dumnezeu mulțumindu-I că era un om bun.închinarea
Abel L-a crezut pe Dumnezeu pe cuvânt și a ascultat de El, pe când Cain s-a sprijinit pe propriile merite.credința
Ar fi mai bine să fii o piatră sau o fiară sălbatică decât să trăiești și să mori ca un păcătos, și ar fi mai bine să nu te fi născut niciodată decât să mori fără Hristos.pierzarea
Asemenea sufletelor noastre, oportunitățile pe care le avem sunt foarte prețioase, dar dacă le pierdem, ele sunt pierdute pentru totdeauna.răscumpărarea timpului
Biblia nu este o carte de basme sau închipuiri. Ea este plină de adevăruri pe care avem obligația să le credem și să le iubim.biblia
Cei ce sunt cinstiți doar pentru că cinstea are aparența unui caracter bun, se află la jumătatea drumului către a deveni niște tâlhari.neprihănirea de sine
Cel care știe și pune în practică ceea ce știe ajunge să cunoască din ce în ce mai bine.ascultarea cuvântului